Saturday, January 31, 2009

Digging for gold


Afara ploua. Ploua, chiar daca data din calendar arata ca era plina iarna. Stropii de ploaie se loveau de geam la fel de oarbe precum o pasare inchisa in pereti de sticla. Nu aveau ochi sa vada asa ca se loveau tamp de suprafata rece si translucida. Bateau la fel de tacticos precum un metronom pe instrumentul unui pianist. Aveau o cadenta care te scotea din minti. Ca niste picaturi chinezesti pe fruntea unui nefericit de prizonier.
Omul nostru se uita pe geam neintelegand de ce natura desfasura un asemenea spectacol. Nici de ce si nici cui foloseste toata piesa asta. E drept ca spectacolul de afara se desfasura si inauntrul lui. Poate si din cauza asta nu ar fi vrut sa vada si afara ce se intampla in interior. Era prea mult.
Pleca din fata ferestrei tarsaind picioarele pe covorul care aducea cromatic cu un piesaj de toamna. Se indrepta usor spre hol unde zacea o lada veche de lemn, prafuita. Sa fi avut vreo 30 ani. Sterse capacul cu palma iscand un mic nor de praf. Tusea veni precum ecoul unui strigat intre munti.
Dupa ce respiratia isi relua cursul normal se apuca sa scormoneasca inauntrul cutiei. Atatea lucruri vechi, stranse de-alungul anilor. Majoritatea total nefolositoare. Vazute la lumina becului galben aratau si mai hidos decat in realitate. Le punea una cate una jos, stranse precum scolarii la careul care insufletea diminetile scolilor de pretutindeni. Erau ca piesele unui gigantic puzzle, la prima vedere fara nicio legatura intre ele, poate culoarea, de un gri nedefinit.
Omul nostru stia ce cauta, de fapt stia dupa ce ar trebui sa se uite. Numai ca nu se vedeau. Ori s-au ascuns ori nu exista. Memoria in cazul asta nu il ajuta prea mult. Pe masura ce ii vorbea, ea se facea ca nu aude. Vorbeau limbi diferite si oricum rabdarea ei era mult mai mica decat a celui care o tragea de limba. Era ca un vames care vrea cu tot dinadinsul sa te tina pe loc si sa iti arate ca doar el are dreptate si pt ca te inseli mai merita sa fii si amendat. In fine, un demers inutil.
Isi sterse cu dosul palmei sudoarea de pe frunte. Doua fete ale aceleiasi fapturi. Una plina de praf. Reversul umed. E ca si cum pamantul nu se invarteste, e fix, unii traiesc in lumina, altii pururea in intuneric. Pentru el dupa ce ca statea in intuneric il mai sacaia si ploaia.
Si totusi nu vroia sa piarda jocul asta. Pt ca si-ar fi pierdut si ultimele jetoane dintr-un joc anost care odata ce incepuse sa il joace parea a fi un drum drept catre nicaieri. Falimentul perfect. Iar unui om caruia ii iei tot nu prea mai ai cu ce sa il strangi in lipsa unei usi care sa te ajute sa o faci si pe asta.
Ochii incepusera sa ii oboseasa de la lumina slaba. Cutia aproape ca isi deversase tot continutul in afara. Exact ca o groapa din care ai scos pamantul jilav. Ceasul arata aproape de ora 12, limbile asteptand cuminti sa se alinieze una peste cealalta intr-o imbratisare inselatoare. Dezamagit se opri un moment din cautare. Si totusi stia ca trebuie sa fie acolo. Nu avea cum sa nu fie. Sau poate se inseala?
Intr-un ultim efort arunca un ochi al carui alb era brazdat de numeroase nervuri rosii inauntrul cutiei. Aproape nimic ramas inauntru. Se mai uita inca o data concentrandu-si cu greutate privirea fortand ca muschiul care imbraca globul alb colorat in verde in mijloc sa ii dea semnale ca totusi nu mai poate. Pe fundul cutiei se afla o bucata alba de hartie. Mana se intinse inauntru bajbaind dupa coala cu pricina. Parca era lipita acolo dar unghiile o prinsesera ca intr-o cange. Acum chiar nu mai scapa gandi omul. Scoasa la lumina isi dezvalui cele doua fete. O parte alba cu un scris marunt din patru litere. O intoarse si se uita lung la ea.
Era el, in bataia soarelui cu un zambet intiparit pentru eternitate pe chip. Un moment care nu putuse a fi furat de nimeni. Chiar si daca zacuse atat timp pe fundul cutiei de lemn la intuneric si racoare omul din fotografie nu incetase a zambi vreodata.
Isi sprijini capul pe genunchi si mintea ii daduse valul la o parte. Acum isi retraia amintirea acelei zile. Isi aminti cum e sa razi, sa simti caldura soarelui sarutandu-ti crestetul. Cerul albastru pictat ici colo cu cativa pufuleti albi.
Afara ploua...

No comments: